Codul de conduita

CODUL DE CONDUITĂ

A PERSONALULUI CONTRACTUAL

DIN  CADRUL  ______________________________

 

 

Codul de conduită al personalului din Inspectoratul Școlar Județean Suceava stabilește norme de conduită etică  profesională și formulează principiile care trebuie respectate în vederea creșterii încrederii, prestigiului și a autorității entității publice.

La elaborarea Codului de conduită a personalului din Inspectoratul Școlar Județean Suceava s-a avut în vedere prevederii Legii nr. 477/2004, privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile și instituţiile publice.

 

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare, obiective, principii generale, termeni

 

Domeniul de aplicare

Art. 1. Prezentul Cod de conduită al personalului din Inspectoratul Școlar Județean Suceava cuprinde  normele  de conduită  etică și profesională pe care trebuie  să le respecte personalul contractual al instituției.

Art. 2. Normele de conduită profesională prevăzute în prezentul Cod de conduită sunt obligatorii  pentru  personalul contractual  din cadrul ____________________________.

 

Obiective

Art. 3. Obiectivele prezentului Cod de conduită urmăresc să asigure creșterea calității serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum și eliminarea birocrației și a faptelor de corupţie din administraţia publică, prin:

a)  reglementarea  normelor   de  conduită   profesională  necesară  realizării  unor raporturi  sociale și profesionale corespunzătoare creării și menținerii  la nivel înalt a prestigiului __________________________ și a personalului contractual;

b) informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptăţit să se aștepte din partea personalului contractual în exercitarea funcției;

c) crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetăţeni și personalul contractual și între cetățeni și pe de alta parte _________________________________.

 

Principii generale

Art. 4. Principiile  care guvernează conduita  profesională a personalului contractual din cadrul _________________________________ sunt următoarele:

a) supremaţia Constituţiei și a legii, principiu conform căruia personalul contractual are îndatorirea de a respecta Constituţia și legile tării;

b) prioritatea  interesului  public, principiu  conform  căruia personalul contractual are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției;

c) asigurarea egalității de tratament  a cetățenilor în fața autorităților  și instituţiilor publice, principiu conform cărora personalul contractual are îndatorirea de a aplica același regim juridic în situaţii identice sau similare;

d)  profesionalismul,  principiu  conform  căruia personalul contractual are obligația de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate;

e) imparţialitatea și nediscriminarea,  principiu  conform  căruia personalul contractual  este  obligat să aibă o atitudine obiectivă,  neutră  față de  orice  interes  politic,  economic,  religios sau de  altă natură, în exercitarea atribuţiilor funcției;

f) integritatea    morală, principiu conform căruia personalului  contractual  îi este interzis  să solicite sau să accepte, direct  ori indirect, pentru  ei sau pentru  alţii, vreun avantaj ori beneficiu moral sau material în considerarea funcției  pe care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;

g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia personalul  contractual   poate să-și exprime și sa-și  fundamenteze  opiniile,  cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;

h) cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției și în  îndeplinirea  atribuţiilor  de serviciu personalul  contractual  trebuie  să fie de  bună-credință și să acționeze  pentru îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu;

i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de personalul contractual în exercitarea atribuţiilor funcțiilor lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.

 

Termeni

Art. 5. În înțelesul prezentului Cod de conduită,  următorii termeni  se definesc astfel:

a)  personal contractual ori angajat contractual – persoana numită  într-o  funcție în autorităţile și instituţiile  publice  în  condiţiile  Legii  53/2003, republicată;

b)  funcție – ansamblul  atribuţiilor și responsabilităţilor stabilite  de autoritatea  sau instituţia  publică, în temeiul legii,  în fișa postului;

c)  interes   public  –  acel  interes   care  implică  garantarea și respectarea  de  către instituţiile și autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor și intereselor legitime ale cetăţenilor,   recunoscute de Constituţie,  legislaţia internă și tratatele internaţionale la care România  este parte precum și îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficienței,   eficacităţii și economicităţii cheltuirii resurselor;

d)  interes personal – orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către personalul contractual prin folosirea reputaţiei, influenței,  facilităților, relațiilor, informaţiilor la care are acces, ca urmare a exercitării funcției;

e) conflict  de  interese  – acea situaţie  sau  împrejurare în  care  interesul  personal, direct ori indirect,    al personalului contractual contravine  interesului public, astfel încât afectează sau   ar putea afecta independența și imparţialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp  și cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcției deţinute;

f) informaţie de interes  public – orice informaţie care privesc activităţile  sau care rezultă din activităţile  unei autorități publice ori instituție publică, indiferent  de suportul ei;

g)  informaţie cu  privire  la date  personale  – orice  informaţie   privind  o  persoană identificată sau identificabilă.

 

CAPITOLUL II

Norme generale de conduită profesională a personalului contractual

 

Asigurarea unui serviciu  public  de calitate

Art. 6 – (1) Personalul  contractual are obligația de a asigura un serviciu  public  de calitate  în  beneficiul  cetățenilor,  prin  participarea  activă la luarea deciziilor și la  transpunerea lor în   practică, în   scopul   realizării   competențelor autorităților și ale  instituțiilor publice, în  limitele  atribuţiilor  stabilite prin   fișa postului.

(2) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul  contractual are  obligația  de  a avea  un  comportament  profesionist precum  și de a asigura,  în condițiile legii, transparența administrativă, pentru  a câștiga și a menţine  încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea entității publice.

 

Respectarea Constituţiei și a legilor

Art. 7 – (l) Personalul contractual  are obligația ca, prin actele și faptele  lor, să respecte  Constituția și legile țării și să  acţioneze  pentru   punerea  în aplicare a dispozițiilor legale, în conformitate cu atribuțiile care  le  revin, cu respectarea eticii profesionale.

(2)  Personalul contractual trebuie să se conformeze  dispoziţiilor legale  privind   restrângerea   exerciţiului   unor   drepturi,  datorată   naturii   funcțiilor deținute.

 

Loialitatea față de entitatea publică

Art. 8 –  (1) Personalul  contractual  are obligaţia  de a apăra  cu loialitate  prestigiul  instituției, precum și de a se abține  de la orice  act, ori  fapt  care poate  produce  prejudicii  imaginii  sau intereselor acesteia.

(2) Personalului  contractual îi este interzis:

a)  să exprime  în  public  aprecieri  neconforme  cu realitatea  în  legătură cu activitatea __________________ cu  politicile și strategiile  acesteia ori  cu proiectele de  acte cu caracter normativ  sau individual; prevedrile se aplică și după încetarea raportului de muncă pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

b) sa facă aprecieri în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care _______________________ are calitate de parte, dacă nu sunt abilitați în acest sens; prevedrile se aplică și după încetarea raportului de muncă pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

c)  să  dezvăluie  informaţii   care  nu  au  caracter  public,  în  alte  condiţii   decât   cele prevăzute  de lege; prevedrile se aplică și după încetarea raportului de muncă pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

d) să  dezvăluie  informaţiile   la  care  au  acces  în  exercitarea  funcției, dacă  această dezvăluire  este de natură  să atragă avantaje necuvenite  ori să prejudicieze imaginea sau drepturile  instituţiei  ori  ale unor  angajaţi contractuali,precum și ale persoanelor fizice și/sau juridice; prevedrile se aplică și după încetarea raportului de muncă pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

e) prevederile  prezentului Cod  de conduită  nu pot  fi interpretate ca o derogare de la obligaţia  legală a personalului  contractual de a furniza informaţii  de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii.

f) dezvăluirea  informaţiilor care nu au caracter  public  sau remiterea  documentelor care conțin  asemenea informații, la solicitarea  reprezentanţilor unei alte autorități sau instituţii  publice, este permisă numai cu acordul conducerii  instituției.

 

Libertatea opiniilor

Art. 9 – În îndeplinirea  atribuţiilor de serviciu personalul contractual  are  obligaţia  de  a  respecta  demnitatea   fucției  deţinute, corelând  libertatea  dialogului  cu promovarea  intereselor  _________________,  de a respecta opiniile și de a nu se lăsa influețați de considerente  persoanele,  iar  în   exprimarea   opiniilor   trebuie   să  aibă  o  atitudine conciliantă și să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.

 

Activitatea publică

Art.  10 – (1) Relaţiile  cu  mijloacele  de  informare   în masă se  asigură  de  către  un angajat  desemnat   de   către   conducerea   unității, prin fișa postului.

(2)Personalul contractual  desemnat  să participe  la  activități sau  dezbateri  publice,  în calitate oficială, trebuie  să respecte limitele  mandatului  de reprezentare încredinţat  de conducerea instituției.

(3) În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, personalul contractual poate participa la

activități  sau dezbateri publice,  având obligaţia de a face cunoscut  că opinia exprimată nu   reprezintă  punctul   de  vedere   oficial  al  instituției.

 

Activitate politică

Art. 11. În exercitarea funcției personalului  contractual îi este interzis:

a)  să participe la colectarea de fonduri  pentru  activitatea partidelor  politice;

b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor  la funcții de demnitate  publică;

c) să colaboreze, atât în cadrul relațiilor de serviciu,  cât și în  afara  acestora,  cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor  politice;

d) să afișeze la avizierul  ________________________ sau a unităților subordonate însemne  în  obiecte inscripţionate  cu  sigla  sau denumirea  partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

 

Folosirea imaginii proprii

Art.  12. În considerarea  funcției pe care o deţine,  personalul contractual  are obligația de a nu permite  utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru  promovarea  unei  activități  comerciale, precum și în scopuri electorale.

 

Cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei contractuale

Art. 13. (1) În relaţiile dintre personalul contractual  din cadrul______________________. precum și în relația  acestora  cu persoanele  fizice  sau  juridice,  personalul   contractual   este obligat  să  aibă  un  comportament  bazat  pe  respect,  bună-credință,  corectitudine și amabilitate.

(2) Personalul  contractual  are obligația de a nu  aduce atingere onoarei, reputației și  demnității    persoanelor    din   cadrul   unității și a unităților subordonate, precum și ale persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcției prin:

a) întrebuințarea unor expresii jignitoare;

b) dezvăluirea aspectelor vieții private;

c)  formularea  unor sesizări sau plângeri calomnioase.

(3) Personalul   contractual   trebuie   să  adopte o atitudine imparțială și justificată pentru rezolvarea clară și eficientă a problemelor cetățenilor. Personalul contractual  are obligația să respecte principiul  egalității cetățenilor  în fața legii și entității publice prin:

a)  promovarea   unor   soluţii  coerente,  similare  sau  identice  raportate   la  aceeași categorie de situaţii de fapt, conform principiului  tratament nediferențiat;

b) eliminarea    oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea,   convingerile  religioase  și  politice,  starea  materială,   sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.

 

Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale

Art.  14.  (1) Personalul  contractual  care reprezintă instituția în cadrul unor organizaţii internaţionale, conferinţe, seminarii și alte activități  cu caracter internaţional are obligaţia să promoveze o imagine favorabilă țării și  instituției pe care o reprezintă.

(2) În  relaţiile cu reprezentanţii altor state, personalul contractual are obligaţia de a nu  exprima  opinii  personale  privind  aspecte naţionale  sau dispute internaționale.

(3) În deplasările externe, personalul contractual  este obligat să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol și să respecte legile și obiceiurile  țării gazdă.

 

Interdicţia  privind acceptarea cadourilor,  serviciilor și avantajelor

Art.  15. Personalul  contractual nu  trebuie  să solicite  ori  să accepte cadouri,  servicii, favoruri,  invitaţii  sau orice alt avantaj, care le sunt  destinate personal,  familiei,  părinţilor, prietenilor  ori  persoanelor   cu  care  au  avut  relații  de afaceri  sau  de  natură  politică,  care  le  pot influența imparțialitatea în  exercitarea funcțiilor deţinute,  ori pot constitui  o recompensă  în raport cu aceste funcții.

 

Participarea la procesul de luare  a deciziilor

Art.  16.  (1) În  procesul   de  luare  a  deciziilor, personalul contractual are obligaţia  să  acționeze conform   prevederilor   legale și să își  exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat și imparțial.

(2)  Personalul  contractual are obligaţia de a nu  promite  luarea unei decizii de către unitate, de către alţi funcționari sau angajaţi contractuali, precum și îndeplinirea  atribuţiilor în mod privilegiat.

 

Obiectivitate în evaluare

Art. 17. (1) în  exercitarea  atribuţiilor specifice funcțiilor de  conducere,  personalul  contractual are obligaţia  să asigure  egalitatea  de  șanse și  tratament  cu  privire   la  dezvoltarea carierei pentru  personalul contractual din subordine.

(2) Personalul contractual  de  conducere   are obligația să examineze și să aplice cu obiectivitate  criteriile  de evaluare a competenței profesionale   pentru   personalul   din   subordine,    atunci   când   propune    ori   aprobă avansări,  promovări,  transferuri,  numiri   sau  eliberări  din  funcții ori  acordarea  de stimulente  materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism sau discriminare.

 (3) Personalul  contractual de conducere  are obligaţia  de  a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea  în funcțiile contractuale pe criterii  discriminatorii, de rudenie,  afinitate sau alte criterii  neconforme  cu principiile prevăzute la art. 4 din prezentul  Cod de conduită.

 

Folosirea abuziă a atribuţiilor funcţiei deţinute

Art. 18. (1) Personalul  contractual are obligația  de a nu folosi atribuţiile  funției deţinute în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.

(2) Prin activitatea de luare a deciziilor,  de consiliere, de evaluare sau de participare  la anchete  ori acțiuni de control, personalul  contractual nu poate urmări obținerea de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.  

(3) Personalul contractual are obligația de a nu interveni sau influența vreo anchetă de orice natură, din cadrul instituției sau din afara acesteia, în considerearea funcției pe care o dețin.

(4) Personalul  contractual are  obligaţia  de  a nu  impune  altor angajaţi contractuali să se înscrie în organizaţii  sau asociaţii, indiferent  de natura acestora, ori de a nu le sugera acest lucru, promiţându-le acordarea unor  avantaje materiale sau profesionale.

 

Utilizarea resurselor  publice

Art.  19. (1) Personalul   contractual este  obligat să  asigure ocrotirea   proprietățrii  publice  și private   a  statului   și instituției,  să evite producerea  oricărui  prejudiciu,  acționând în orice situație ca un bun proprietar.

(2) Personalul  contractual are obligaţia  să folosească timpul  de lucru, precum și bunurile  aparţinând unității numai pentru  desfășurarea activităților aferente funcției deţinute.

(3)Personalul   contractual  trebuie  să  propună  și să  asigure, potrivit   atribuţiilor  care îi revin,  folosirea  utilă și  eficientă  a  banilor   publici,  în conformitate cu prevederile legale.

(4) Personalul  contractual care desfășoară activități  publicistice în interes  personal  sau activități  didactice le este interzis  sa folosească timpul  de lucru ori logistica ______________ pentru  realizarea acestora.

 

Limitarea participării la achiziţii,  concesionări  sau închirieri

Art.   20.  (1)  Orice   angajat  contractual  poate   achiziţiona, concesiona  sau închiria  un  bun  aflat în proprietatea privată  a statului  sau a ________________________,  supus  vânzării,  concesionării  sau închirierii în condiţiile legii, cu excepţia următoarelor cazuri :

a)  când  a luat  cunoștință,   în  cursul  sau  ca  urmare  a îndeplinirii atribuţiilor  de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute, concesionate  sau închiriate;

b) când a participat,  în exercitarea  atribuţiilor de serviciu,  la organizarea  vânzării, concesionării  sau închirierii  bunului  respectiv ;

c)  când  poate  influența  operaţiunile de  vânzare,  concesionare  sau  închiriere  sau când a obţinut  informaţii la care persoanele interesate  de cumpărarea, concesionarea  sau închirierea bunului nu au avut acces.

(2)   Personalului   contractual  îi este   interzisă  furnizarea informaţiilor referitoare  la bunurile  de proprietate publică sau privată a statului  ori a ___________________________, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare  sau închiriere,  în alte condiţii decât cele prevăzute  de lege.

 

 

CAPITOLUL III

Coordonarea și controlul aplicării  normelor de conduită profesională  pentru personalul contractual

Art. 21. (1) Ministerul  Administraţiei   și  Internelor   coordonează  și  controlează   aplicarea normelor prevăzute de prezentul Cod de conduită pentru personalul contractual.

 (2) Prin   activitatea  sa,  Ministerul  Administraţiei  și  Internelor  nu   poate   influeța derularea  procedurii   disciplinare  din   cadrul   ___________________________________  desfășurată în conformitate cu prevederile Legii nr.  53/2003, republictă.

 

Sesizarea

Art. 22. (1) Ministerul Administratiei și internelor poate fi sesizat de orice persoană  cu privire  la:

a)  încălcarea  prevederilor prezentului Cod  de conduită de personalul contractual;

b) constrângerea sau ameninţarea exercitată asupra personalului contractual  pentru  a-1 determina să  încalce  dispoziţiile legale  în vigoare ori să le aplice necorespunzător;

(2) sesizarea   prevăzută   la   alin.    (1)   nu   exclude   sesizarea   comisiei    de   disciplină competentă potrivit legii, din cadrul  ______________________________;

(3) angajaţii  contractuali nu  pot  fi sancționați sau  prejudiciaţi în nici  un  fel pentru sesizarea cu bună-credință a organelor disciplinare competente, în condiţiile legii.

 

Solutionarea sesizării

Art.  23. (1) Rezultatele activității de  centralizare a sesizărilor sau petițiilor pentru  personalul contractual se consemnează într-un raport pe baza căruia Ministerul Administraţiei și Internelor va formula recomandări către _____________________________________ cu privire  la modul  de corectare a deficiențelor constatate.

(2)  Recomandările Ministerului Administraţiei și Internelor vor fi comunicate :

a)  personalului contractual sau persoanei care a făcut sesizarea;

b)  personalului contractual care face obiectul sesizării;

c ) conducătorului enitității publice în care își desfășoară activitatea angajatul contractual care face obiectul sesizării.

(3) În termen de 30 de zile lucrătoare  de la data soluţionării, ________________________________________ are obligaţia de a comunica Ministerului  Administrației și Internelor, modul de soluţionare  a măsurilor  prevăzute în recomandare.

(4) În  cazul  în  care  în  situația sesizată  este  implicat   conducătorul  instituţiei   publice  ori  adjuncții  acestuia,  recomandarea   autorităților  competente   în monitorizarea implementării  și aplicării prezentului Cod de conduită  va fi transmisă și structurii ierarhic superioare.

 

 

CAPITOLUL IV – Dispoziţii finale

 

Răspunderea

Art.  24. (1) Încălcarea prevederilor  prezentului Cod  de conduită  atrage răspunderea disciplinară a personalului  contractual,  în condiţiile legii.

(2) Comisia   de   disciplină   are   competența   de   a   cerceta   încălcarea   prevederilor prezentului Cod  de  conduită  și de  a propune   aplicarea sancțiunilor disciplinare,  în condiţiile legii.

(3) În  cazurile   în  care  faptele  savârșite  întrunesc   elementele  constitutive   ale  unor infracțiuni, vor fi sesizate organele de urmărire  penală competente,  în condiţiile legii.

(4) Personalul  contractual răspunde patrimonial, potrivit  legii, în cazurile în care, prin faptele săvârșite  cu încălcarea normelor  de conduită  profesională, aduce prejudicii fizice și juridice.

 

Armonizarea  regulamentelor interne  de organizare și functionare

Art.  25. Prevederile  prezentului Cod  de conduită  se vor  armoniza  cu Regulamentul Intern și ROF.

Art. 26. Pentru informarea cetățenilor, reperezentantul desemnat cu relații publice are obligaţia de a asigura publicitatea și de a afișa Codul de conduită la sediul _____________________________________ într-un loc vizibil, iar compartimentul care răspunde de informatizare îl va posta pe site-ul ____________________________ .